FOTO S-au călcat în picioare pentru un loc de muncă: Sute de botoşăneni la Bursa locurilor de muncă

bursa locuri muncaSute de botoșăneni au participat, joi, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Pentru că numărul șomerilor participanți la bursa a fost mare, reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă au fost nevoiți să-i bage în incinta Sălii Polivalente în grupuri. Printre cei care s-au aflat în căutarea unui loc de munca s-au numărat tineri, dar și persoane trecute de 40-50 de ani.

De asemenea, la acțiune a fost o prezență numeroasă a autorităților locale: prefectul Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, șefa Inspectoratului Școlar Județean, Mihaela Huncă.

like facebookEste o afluență destul de mare a celor care doresc și credem că o să-și găsească un loc de muncă. Cred că ar trebui să vedem dacă acel segment, din punctul meu de vedere cel mai defavorizat, între 40 și 49 de ani este prezent astăzi aici. Sunt mulți șomeri și trebuie să luăm în considerare faptul că nu sunt prezenți aici cei care nu sunt luați în evidențele AJOFM”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a apreciat prezența numeroasă a șomerilor la bursă.

Am cerut o statistică domnului director de la AJOFM și vreau să spun că în ultimii patru ani s-au creat peste 5000 de locuri de muncă în municipiul Botoșani. Asta arată că mediul economic se dezvoltă, se extinde. Astăzi am discutat cu fiecare agent economic în parte și văd oferte destul de bogate, dar, din păcate, problema este nivelul salarizării. Este nevoie de o profesionalizare a forței de muncă și de o creștere a nivelului salarizării. De asta ne propunem, împreună cu Inspectoratul Școlar, să realizăm acele școli profesionale și acea extensie a universității”, a spus Portariuc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *