Trei femei au dejucat planul unui fals avocat de a înșela o bătrână din Rădăuți. Banii urmau să ajungă la Botoșani.
O femeie de 72 de ani din municipiul Rădăuți a fost contactată telefonic, luni, de un bărbat care s-a recomandat ca fiind procuror şi care i-a adus la cunoștință faptul că, fiica sa a avut un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei femei, iar pentru a se împăca cu aceasta este nevoie de suma de 24.000 lei.
În acest sens, femeia s-a deplasat în municipiul Suceava, unde s-a întâlnit cu o tânără de 24 de ani din localitate, căreia i-a înmânat suma de 24.000 lei și care, la rândul ei, a fost ghidată prin telefon de suspect și s-a întâlnit cu o femeie de 34 de ani, localnică, căreia i-a înmânat plicul, acesta din urmă, predându-l unei tinere de 20 de ani, care știa că trebuie să preia nişte documente pe care să le transporte în județul Botoşani.
Discutând între ele, cele trei femei şi-au dat seama că la mijloc este vorba despre o înşelăciune, sens în care, s-au deplasat la sediul Poliţiei municipiului Suceava și au sesizat fapta.
Din investigații, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unui anunţ postat pe un site în data de 08.04.2016, cu privire la ocuparea unui post de secretară în cadrul unui cabinet de avocatură, cele 3 femei, toate din municipiul Suceava, fără a se cunoaşte sau a discuta anterior, au fost interesate de ocuparea acelui post, sens în care, au dat curs unor indicaţii telefonice primite de la un bărbat care s-a prezentat sub mai multe nume, ca fiind avocat.
Între timp, victima a sunat-o pe fiica sa, care i-a comunicat faptul că, nu a fost implicată într-un eveniment rutier, sens în care, femeia de 72 de ani şi-a dat seama că a fost victima unei înşelăciuni și s-a deplasat la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde a fost audiată şi i s-a restituit suma de 24.000 lei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de înşelăciune.