Prefectul Dan Nechifor a primit joi, 7 aprilie, vizita profesorului universitar Marius Usturoi, împuternicit al conducerii Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”. Musafirul a dorit să transmită personal mesajul conducerii A.S.A.S. în conflictul de muncă apărut la Staţiunea de cercetare Popăuţi. Pentru o cât mai eficientă comunicare, prefectul Dan Nechifor a invitat la discuţii şi liderul sindical al staţiunii, alături de Vasile Chiru, preşedintele filialei botoşănene a BNS.
În acest context, profesorul Marius Usturoi a explicat că, la nivelul conducerii A.S.AS., se doreşte ca ambele părţi ale tensiunilor apărute la Botoşani, să încerce să stea la masa dialogului şi să găsească o manieră amiabilă de soluţionare, astfel încât climatul propice cercetării să fie reinstaurat la Popăuţi.
„Nu este în intenţia noastră să înstrăinăm în niciun fel staţiunea, cum nu dorim nici schimbarea actualei conduceri. Directorul Atanasiu a câştigat un concurs, în condiţii legale şi, ca atare, trebuie să-şi continue mandatul.”, a declarat împuternicitul preşedintelui A.S.A.S.
Nu fără anumite tensiuni, discuţiile au arătat că liderul sindical al BNS se va întâlni săptămâna viitoare cu salariaţii Staţiunii de cercetare, încercând ca, prin discuţii directe, să identifice blocajele comunicării dintre conducere şi salariaţi.
Situaţia pare să fie şi mai îngrijorătoare, date fiind noile probleme apărute. Conform celor declarate de către directorul Traian Atanasiu, unitatea va avea, în perioada imediat următoare, mari probleme financiare, ce nu vor ajuta defel tensiunile create. Aceasta pentru că subvenţiile aşteptate pentru animale şi motorină, întârzie din diverse motive, astfel încât fondurile pentru plata salariilor sunt, la această dată, insuficiente.
Prefectul Dan Nechifor s-a oferit să ajute staţiunea prin demersuri vizând rezolvarea unei erori de sistem, din cauza căreia staţiunea nu a beneficiat, încă, de subvenţia pe motorină.
Sursa: comunicat Instituția Prefectului