De Ziua Mondială a Sănătății, tinerii liberali au dat startul campaniei intitulate “Luna sănătății”. Nu este prima dată când membrii Organizației de Tineret PNL Botoșani organizează această campanie de conștientizare și informare privind sănătatea fiecăruia dintre noi.
Tinerii liberali au oferit în cursul acestei zile tuturor botoșănenilor pe care i-au întâlnit sute de vouchere, fiecare conținând câte o reducere de 10 la sută pentru analizele de laborator la un centru medical privat din oraș. Astfel, începând de astăzi, pe parcursul lunii aprilie, botoșănenii care au primit acest talon vor beneficia de un set complet de analize de laborator la această clinică.
“Este o tradiție pentru noi, tinerii liberali, să organizăm această campanie de informare și conștientizare a sănătății noastre. Avem de patru ani un parteneriat foarte bun cu centrul de diagnostic medical Lux-Ro mereu deschis la propunerile pe care le facem noi pentru botoșăneni. Îi invităm pe botoșănenii care au primit aceste vouchere în cursul zilei de astăzi, să dea curs acestei inițiative pe care am făcut-o din respect pentru ei”, a declarat președintele Organizației Municipale PNL Botoșani, Sorin Cornilă.
“Anul acesta, de Ziua Mondială a Sănătății, tema principală a fost diabetul zaharat, o boală care afectează din păcate, din ce în ce mai multe persoane. Mesajul nostru prin campania aceasta a noastră este acela că dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la importanța și necesitatea analizelor medicale făcute periodic, la timp, pentru a stopa pericolul îmbolnăvirii de orice fel. Sănătatea este cel mai de preț lucru pe care îl avem!”, a spus Adrian Poclid, președintele Organizației Județene PNL Botoșani.
Ati inceput pomenile avind in vedere ca va apuca grija de oameni numai inainte de alegeri.Sunteti simpatici! Spor la treaba!
TNL face asta in fiecare an de ziua mondiala a sanatatii. daa vrei, tie iti dam niste lecitina.