Mai mulți oameni s-au revoltat, luni dimineață, la ușa prefectului Dan Nechifor, nemulțumiți că aveau programare pentru audiență, însă după două ore de așteptare li s-a spus că reprezentantul Guvernului nu este în instituție.
Unii dintre aceștia au acuzat că au bătut drum de la distanță mare pentru a-și spune problemele prefectului, însă, spun ei, au fost îndrumați să discute cu secretarul sau cu alt consilier al prefectului.
”Am venit din Saucenița-Văculești pentru a discuta cu prefectul de problemele noastre, nu cu secretarul sau cu altcineva. Este o dată pe lună audiență cu prefectul…”, a declarat un botoșănean nemulțumit.
Un altul a venit din comuna Suharău, tot cu programare, însă i s-a spus că prefectul nu este în instituție.
”Este o zi pe lună în care audiență cu publicul, iar în această zi este lipsă. Stăm de la ora 8.00 cu număr de înregistrare și ni s-a spus că domnul prefect nu este, că este plecat”, a declarat cetățeanul.
După ce oamenii au început să facă scandal la ușă, ei au fost informați că prefectul Dan Nechifor este în instituție și că a fost la mijloc o neînțelegere. El i-a chemat pe cetățeni în biroul său.
”Sunt la serviciu, dacă stăm față în față. Asta înseamnă că informația este inexactă. Am avut ședință operativă dimineață, după care am primit un grup de agricultori cu probleme de la APIA, a urmat o întâlnire cu un reprezentant de la finanțe, iar acum vă primesc și pe dvs. A fost o lipsă de comunicare”, a spus Dan Nechifor.
Peste 15 oameni s-au aflat, luni, în audiență la prefect.