FC Botoşani este în criză, odată cu plecarea lui Cristi Pustai, iar meciul, de luni, cu ACS Poli Timişoara. Meciul cu timişorenii a fost pregătit de secunzii Alin Bejan şi Alin Bordeianu sub supravegherea conducerii clubului.
Preşedintele clubului, Cornel Şfaiţer, a spus că le va da credit celor doi, însă nu s-a ascuns şi a menţionat că se află în discuţii avansate cu Leo Grozavu, însă antrenorul nu poate ajunge până la meci pentru că încă mai poartă discuţii cu Gaz Metan Mediaş, echipă pe care o pregăteşte în prezent.
„Suntem într-un moment mai greu în liga I şi aven nevoie de toţi botoşănenii pentru a încuraja echipa spre victorie. Le-am dat credit lui Alen Bejan şi Alin Bordeianu pentru că ei sunt doi foşti jucători emblematici pentru noi şi am avut încredere să îi lăsăm să pregătească echipa în aceste zile. Am discutat cu jucătorii, am fost alături de ei şi vineri şi sâmbătă. Nu se va pune problema de atitudine şi determinare la acest meci. Sunt sigur că ei vor da totul, au dorinţă, important e să şi poată”, a declarat Cornel Şfaiţer.