În zilele de vineri şi sâmbătă, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a nouă incendii izbucnite în gospodăriile sau pe terenurile agricole ale unor localnici din municipiul Botoşani, comuna Vlăsineşti, satul Bobuleşti (oraşul Ştefăneşti), comuna Mihălăşeni, satul Tocileni (comuna Stăuceni), comuna Călăraşi, oraşul Săveni, comuna Dângeni şi comuna Santa Mare.
Dacă la Vlăsineşti, Bobuleşti (oraşul Ştefăneşti), Mihălăşeni, Tocileni (comuna Stăuceni), Călăraşi, Dângeni şi Santa Mare evenimentele s-au produs ca urmare a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, la Săveni incendiul a fost generat de un coş de fum necurăţat, iar la Botoşani, cel mai probabil, de o ţigară aprinsă aruncată pe materiale combustibile. Incendiile de vegetaţie uscată /deşeuri nu s-au soldat cu pagube materiale.
Cele mai mari pierderi s-au înregistrat în urma incendiului izbucnit sâmbătă după-amiază, într-o gospodărie de pe strada Victoriei din municipiul Botoşani şi care a afectat trei locuinţe, construite foarte aproape unele de altele. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, mai bine de patru ore. Flăcările au distrus o parte din acoperişul celor trei case, aparatură electrocasnică, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, două geamuri termopan şi o tonă de lemne, pagube estimate la cca. 130.000 de lei.
Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 620.000 lei.
Intervenţiile pentru stingerea celor nouă incendii au fost îngreunate de vântul care a suflat cu putere, favorizând extinderea flăcărilor.