Poliţiştii de ordine publică şi cei din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani au defăşurat pe raza municipiului Botoşani, acţiuni pentru prevenirea absenteismului şcolar şi a comercializării de bauturi alcoolice sau produse din tutun în zona adiacentă unităţilor şcolare.
Poliţiştii au verificat unităţi de alimentaţie din zona mai multor unităţi de învăţământ. Au fost depistaţi 62 de elevi care ar fi trebuit să se afle la orele de curs.
Pe timpul desfăşurării acţiunii, poliţiştii au constatat şi aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, însumând 5.200 lei, pentru fapte prevăzute şi sancţionate de Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva faptelor de comerţ ilicite şi respectiv Legea nr. 61/1991 (*republicată*)pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Aspectele constatate cu prilejul desfăşurării acţiunii vor face obiectul unei informări către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Botoşani.