Conducerea Aeroportului Suceava a solicitat ajutor Consiliului Județean Suceava pentru a angaja o casă de avocatură care să reprezinte interesele Aeroportului în în procesul pe care îl are cu firma care l-a modernizat, respectiv Tehnic Asist.
Firma din Botoșani care s-a ocupat de modernizarea Aeroportului Suceava, Tehnic Asist, cere cinci milioane de lei de la Aeroport pentru lucrări suplimentare pe care le-ar fi efectuat.
Este vorba despre lucrări de consolidare a terenului de sub pistă, fără de care nu se puteau efectua celelalte lucrări prevăzute în proiect.
Consolidarea pistei nu era eligibilă în proiectul european astfel încât autoritatea contractantă, respectiv Aeroportul, este obligat să suporte costurile.
Astfel că, joi, consilierii județeni și-au dat acordul pentru începerea demersurilor în scopul angajării casei de avocatură.