Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a organizat şi desfăşurat miercuri, între orele 11.00 – 12.00, un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, cu mai multe situaţii tactice, pe raza comunei Roma.
A fost simulată intervenţia la un accident chimic cu scăpări de amoniac, fiind necesare : căutarea / salvarea persoanelor de pe locul de muncă, evaluarea consecinţelor norului toxic, direcţia de deplasare şi neutralizarea acestuia, concomitent cu evacuarea tuturor salariaţilor, precum şi stingerea unui incendiu la depozit de materiale.
La exerciţiu, alături de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au participat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al Judeţului Suceava cu autospeciala CBRN, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, precum şi personalul de pe locul de muncă.
Acţiunea se înscrie în programul anual de pregătire şi are ca scop perfecţionarea deprinderilor participanţilor pentru organizarea, conducerea şi executarea intervenţiei operative în situaţii de urgenţă care implică substanţe periculoase.