Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani a scos la concurs cinci posturi vacante. Este vorba de un post de consilier clasa I, grad profesional asistent-studii superioare de asistență socială, un post de consilier clasa I, grad profesional principal-studii superioare asistență socială și un post de consilier clasa I, grad profesional asistent- studii superioare psihologie. Toate cele trei posturi sunt disponibile la Serviciul pentru protecția copilului aflat în dificultate.
De asemenea, la Serviciul comunitar din cadrul DGASPC a fost scos la concurs un post de consilier clasa I, grad profesional principal-studii superioare în psihologie, iar la serviciul de adopții un post de consilier clasa I, grad profesional debutant-studii superioare asistență socială.
Dosarele se depun până la data de 11 aprilie, la sediul DGASPC, iar concursul va avea loc pe 20 și 26 aprilie.