Primarii şi secretarii oraşelor şi comunelor din judeţ se vor întâlni, marți, cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului, pentru a pune la punct detaliile cu privire la organizarea în bune condiţii a alegerilor din 5 iunie. Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, a declarat că vor fi tipărite aproximativ 1,2 milioane buletine de vot, câte 400.000 de fiecare (primar, consiliu local și consiliu județean).
”În cadrul acestei ședințe vom prezenta toate modificările legislative referitoare inclusiv la sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot, precum și atribuțiile primarilor și secretarilor pentru alegerile locale din 2016”, a declarat prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor.
Suma estimată pentru tipărirea buletinelor de vot în județul Botoșani se ridică la 370 mii lei.