La Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, echipa comună de control a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în rezervorul unui autoturism marca Honda 5.200 ţigarete de contrabandă.
În data de 26 martie, în jurul orei 16.40, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Alexandru M., persoană cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism marca Honda Acord, înmatriculat în Bulgaria.
În baza unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului Honda. În urma acestuia, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit 5200 ţigarete marca „Winston”, cu timbru de acciză R. Moldova, ascunse în rezervorul autoturismului
Conform reglementărilor legale în vigoare, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de aproximativ 3000 lei, şi a autoturismului, în valoare de 11.160 lei, în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.