Acțiune a polițiștilor rutieri, vineri, pe Calea Națională. Aceștia au oprit mai multe mașini în trafic, fiind ajutați de doi elevi de șapte ani, care au fost polițiști pentru o zi.
Șoferii care au fost trași pe dreapta la semnalele acestora, au fost surprinși când actele le-au fost cerute de doi prichindei: Ana și Vlad, elevi în clasa pregătitoare la Școala 7 Botoșani.
Printre șoferii opriți în trafic și verificați la documente s-a numărat și consilierul județean, Dorin Ciuștea.
Acțiunea a avut loc cu ocazia Zilei Naționale a Poliției Române, marcată anual pe 25 martie.