Lucrările de modernizare a punctului vamal de la Racovăț vor fi finalizate după șase ani. Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a declarat că investiția va fi finalizată anul acesta, iar punctul vamal se va deschide cel mai probabil la sfârșitul lunii iulie.
”Din informațiile mele, s-au întâlnit reprezentanții Ambasadei României și Ambasadei Ucrainei și au stabilit ca dată previzibilă de deschidere a vămii 31 iulie 2016, în condițiile în care inclusiv partea ucraineană se va achita de obligațiile referitoare la condițiile pentru înființarea unui birou vamal de trecere a frontierei”, a menționat prefectul de Botoșani.
Nechifor susține că deschiderea punctului vamal de la Racovăț va ajuta Botoșaniul.
”Este o rută de intrare alternativă în țară, pentru că majoritatea transportatorilor merg prin Vama Albița, și atunci ar mai scurt. Ar fi vorba de câteva sute de kilometri scurtați pentru cei care vin în județele Iași, Neamț, Suceava”, a spus prefectul.
Lucrările de modernizare la punctul vamal au început în anul 2010.