Un cunoscut om de afaceri din Botoşani a cumpărat, recent, cele două blocuri care au aparţinut societăţii comerciale MBB Construcţii. Este vorba de Tonino Boldea, cel care a preluat de la Banc Post imobilele situate în cartierul ANL Bucovina.
Banca, prin firma de recuperare creanţe, a scos cele două blocuri la vânzare la un preţ de 840.000 de euro fără TVA. Preţul real al tranzacţiei nu se cunoaşte, însă construcţiile au fost vândute în urma unor negocieri, la un preţ apropiat de cel solicitat. Cumpărător este firma Bold Impex, deţinută de Tonino Boldea.
Blocurile au fost ridicate de compania MBB Construcții, însă au devenit proprietatea băncii din cauza nerambursării unui credit contractat la Banc Post.
Construcțiile cu 70 de apartamente dispun de parcare privată la subsol, geamuri termopan, finisaje exterioare, locuri de joacă. În acele blocuri sunt apartamente cu 2 camere cu o suprafata de 56 mp, apartamente cu 3 camere avand suprafata de 89 mp.
Suprafata totala a celor doua blocuri este de 6.100 mp construiti dintre care 5.300 mp utili la care se mai adauga si o suprafata de 3100 mp teren.