Centrul Romilor pentru politici de sănătate – Sastipen, în parteneriat cu Institutul Naţional de Sănătate Publică implementează proiectul ”Întărirea rețelei naționale de mediatori romi pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației rome”, în cadrul căruia se va derula campania de informare și educare ”Caută de sănătate ta”. Șase județe au fost prinse în acest proiect, printre care și județul Botoșani, care are ca scop creşterea accesului grupurilor vulnerabile de romi la serviciile de sănătate de bază şi a gradului de conştientizare a populaţiei privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
Prima etapă a campaniei lansată, luni, la Botoșani se numește„Mamă, îţi mulţumesc că ai grijă de mine!”, iar copiii care provin din familii de romi şi neromi din opt localități din județul Botoșani, din clasele I-IV, vor primi un rucsac cu o carte de colorat şi cutie de creioane, cu tematici de sănătate. Campania este una de educare-conștientizare, susține Mariana Sandu, coordonator program de la Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate SASTIPEN.
”Campania va fi despărțită în două părți. Mediatoarele sanitare din județul Botoșani și din celelalte cinci județe ale proiectului ne-au spus că există probleme cu certificatele de naștere, cu vaccinările, cu alăptare la sân, cu neînțelegerea faptului că educația este cea mai importantă pentru copii. Sănătatea este cea mai importantă, dar, din păcate, cea mai precară în România”, a spus reprezentantul Centrului Romilor pentru Politici de Sănătate SASTIPEN.
Proiectul este finanțat de guvernul norvegian. Din județul Botoșani, 1200 de copii vor fi beneficiarii acestui proiect.