O firmă din Botoşani ce lucrează pentru retaileri de modă precum Zara sau Massimo Dutti a aprobat dividentul aferent anului 2015.
Astfel, acţionarii producătorului de textile Conted Dorohoi au hotărât, în şedinţa din 12 martie, un divident 4,207 lei/acţiune.
La cea mai recentă cotaţie a acţiunii, de 51 lei/unitate, dividendul aduce un randament de peste 8%. Suma totală brută ce va fi distribuită acţionarilor se ridică la peste un milion de lei, acesta fiind întreg profitul net raportat de companie anul trecut.
Faţă de anul trecut, dividendul propus este mai mic cu 40%, ca urmare a scăderii profitului. Din acest an, impozitul pe dividende a scăzut la 5% de la 16%.
Sursa: Zf.ro