Un număr de 450 de angajați ai Spitalului Județean, din cei peste 2000, și-au direcționat 2 la suta din impozitul pe venit către asociația „Prietenii Spitalului Mavromati Botoşani”. Asociația este a Spitalului Județean și a fost înființată pentru atragerea de fonduri în vederea achiziţionării de aparatură medicală.
”Anul acesta au depus declarații 450 de angajați, ca să redirecționeze 2% din salariu. Anul trecut au fost doar 70 de angajați care și-au donat cota de 2%. După ce vom încasa banii, iar încasările se vor efectua în trimestrul IV, îi voi direcționa pe fiecare secție, în funcție de cât au contribuit”, a menționat Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean.
Banii vor fi folosiți pentru achiziție de mobilier și aparatură medicală.