O societate ce face parte din grupul Elsaco a reuşit să finalizeze lucrările pentru dezvoltarea sistemului de detectare a pierderilor în rețelele de apă, prin zonarea orașelor Satu Mare, Carei, Negrești-Oaș și Tășnad, astfel încât să poată fi măsurate și monitorizate cantitățile de apă distribuite în fiecare zonă. Este vorba despre Elsaco Engineering care a finalizat lucrările în cursul lunii februarie.
Lucrările au fost realizate în cadrul contractului intitulat „Zonarea, contorizarea și monitorizarea presiunii în orașele Satu Mare, Carei, Negrești-Oaș și Tășnad”, derulat în cadrul proiectului major de investiții „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Satu Mare”, cofinanțat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operațional Sectorial „Mediu”.
Prin implementrea acestui contract de lucrări, în valoare totală de peste 3,6 milioane de lei fără TVA, s-a dezvoltat un sistem de management de detectare a pierderilor de apă la standarde europene. Printre lucrările realizate în cele 4 orașe se numără: executarea și echiparea completă a 62 de cămine noi de măsură, echiparea cu senzori de presiune a 19 cămine existente, realizarea a 81 de tablouri electrice pentru preluarea și transmiterea datelor și realizarea a 71 de branșamente electrice.