O familie de imigranţi a fost prinsă, marţi, de poliţiştii de frontieră după ce au trecut ilegal graniţa dintre Moldova şi România cu intenţia a ajunge în vestul Europei. Imigranţii, şapte la număr dintre care trei adulţi şi patru copii, au fost depistaţi în zona localităţii Bobuleşti.
Poliţiştii i-au condus la sediului Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti unde au aflat de intenţia imigranţilor de a ajunge în spaţiul Schengen.
„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Conform acordului încheiat între România şi Republica Moldova, cetăţenii afgani au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin”, se arată într-un comunicat al STPF Botoşani.