Unul dintre cei mai cunoscuţi artişti din Botoşani şi-a făcut o operaţie estetică. Este vorba de solistul de muzică populară Dan Doboş, care este şi manager al Orchestrei Rapsozii Botoşanilor.
Acesta a făcut, săptămâna trecută, un implant de păr la o clinică din Bucureşti a doctorului Felix Popescu. El a stat pe masa chirurgicală timp de 16 ore, câte opt ore pe zi, timp în care medicul chirurg plastician i-a implantat fiecare fir de păr în parte.
„Din câte am aflat, sunt primul artist de folclor care a apelat la profesionalismul dr. Felix şi la întreaga echipa de profesionişti. Se poate şi în România”, susţine Dan Doboş.
Dan Doboş, în vârstă 40 de ani, are probleme cu căderea părului după accidentul nuclear din 1986 de la Cernobîl- Ucraina. El a fost afectat de calviție în special în ultimii ani, iar medicina performantă i-a permis să își facă un implant de păr.
Mie imi cade parul destul de urat de ceva ani si am inceput sa iau suplimente (follixin) sa ma ameliorez situatia. Sper sa mearga.