Deputatul PSD Tamara Ciofu și primarul municipiului Botoșani Ovidiu Portariuc au organizat pe data de 1 martie a.c. o acțiune de testare gratuită a glicemiei și tensiunii arteriale ce s-a desfășurat în zona pietonalului Unirii și a Pieței Centrale.
500 de botoșăneni s-au deplasat la cele două locații din centrul orașului pentru a-și evalua starea de sănătate. Aceștia au beneficiat de servicii medicale oferite de personal calificat. Toți cetățenii care au fost consultați au depus un talon de participare la o tombolă ale cărei premii constau în 50 de aparate de măsurat glicemia. Extragerea va avea loc pe 5 martie, ora 11, la sediul PSD din strada Ștefan Luchian Nr. 29.
„Numărul mare de participanți arată că oamenii au înțeles importanța monitorizării stării de sănătate. Din experiența mea de medic știu că pentru a reduce riscul de îmbolnăvire cea mai importantă este prevenția primară, adică exact ceea ce încercăm noi să facem prin aceste acțiuni pe care le organizăm din 2013 în fiecare an. Apoi urmează partea de educație sanitară și de igienă personală. Cea mai bună protecție a cetățenilor împotriva amenințărilor pentru sănătate o reprezintă efectuarea analizelor medicale, în special măsurarea tensiunii și a glicemiei„, a explicat medicul și deputatul Tamara Ciofu.