Încă un fenomen meteo foarte rar s-a înregistrat, marţi seară, în judeţul Botoşani. O ploaie cu gheaţă de câteva minute a căzut peste comuna Româneşti, fără a provoca pagube materiale.
Fenomenul este atipic pentru această perioadă, iar localnicii spun că nu au mai întâlnit o astfel de situaţie.
Primarul Gheorghe Huţanu susţine că gheaţa căzută pe raza localităţii Dămideni a fost de dimensiunea unui ou de prepeliţă.
„A tunat, a fulgerat şi a plouat cu gheaţă ca şi cum ar fi fost vara”, spune Huţanu.