Situaţie alarmantă în învăţământul botoşănean. Elevii au trecut pe la şcoală, în primul semestru al anului şcolar, atunci când au poftit, iar acest lucru este reflectat de zecile de mii de absenţe înregistrate lunar.
O statistică realizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean relevă faptul că în primul semestrul al acestui an şcolar în învăţământul botoşănean au fost înregistrate 735.183 de absențe. Mihaela Huncă, inspector general al IȘJ, susține că, totuși, comparativ cu aceeași perioadă a anului școlar trecut, s-au înregistrat cu 660 absențe mai puține.
”La cele nemotivate avem mai puțin cu 27 mii, ceea ce înseamnă că suntem pe drumul bun. Nu suntem pe deplin mulțumiți, pentru că vrem să avem o prezență din ce în ce mai bună”, a menționat șefa IȘJ.
Huncă spune că pentru a îmbunătăți prezența la ore, vor fi intensificate măsurile atât la nivelul școlilor, cât și la nivel județean.