Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, i-a cerut managerului Spitalului Județean, Corneliu Mihai, să aibă o nouă întâlnire cu sindicaliștii din sănătate, pentru a discuta asupra posibilității acordării drepturilor salariale asistenților medicali care au promovat în grad.
Șeful județului crede că protestul Sindicatului Sanitas din cadrul Spitalului Județean ”începe să aibă miros electoral” atâta timp cât, spune Sorescu, sindicaliștii cunosc situația financiară a unității spitalicești.
”Minuni nu avem cum să facem. Am să-i sugerez directorului să-i mai cheme încă o dată. Sunt lucruri evidente. Am impresia că vorbim pe rând și ne înțelegem separat. Dacă găsesc soluții în cadrul bugetului actual, eu nu am nimic. Dar spitalul a spus că nu găsește soluții până la contractul cu Casa iar Consiliul Județean nu are bani până la rectificare. Se face o chestiune care începe să aibă un miros electoral. Ca și lider de sindicat este mai bine să aibă o manifestare publică”, a menționat Sorescu.
Cadrele medicale de la Spitalul Județean au ieșit, luni, pentru a treia zi la proteste.