Ministerul Finanțelor Publice a făcut, duminică, o nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale. Potrivit extragerii, bonurile fiscale emise în data de 11 ianuarie, cu o valoare de 312 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea lunii februarie.
La această extragere participă bonurile fiscale emise în perioada 1- 31 ianuarie 2016, premiul fiind de un milion de lei. Din această sumă vor fi acordate cel mult 100 de premii.
După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.