Poștașul care a fost surprins în timp ce distribuia alocațiile, pensiile și alte ajutoare sociale în curtea Primăriei din comuna Curtești este cercetat disciplinar.
Conducerea Oficiului Județean de Postă susține că factorul din Curtești nu a respectat „prevederile instrucțiunilor poștale privind achitarea drepturilor bănești la adresa indicată, la domiciliul destinatarilor”.
Poștașul din Curtești a ales să nu mai meargă din casă în casă pentru plata alocațiilor, pensiilor sau ajutoarelor la Legea 416, ci să îi aștepte el pe oameni la un „ghișeu mobil”.
Astfel, factorul poștal a împărțit ajutoarele băneștilor pentru localnici direct din mașina sa, iar locul ales este chiar curtea Primăriei din localitate.
Așa se face că în jurul mașinii poștașului stăteau, în zilele în care au avut loc plăți, zeci de persoane care primesc banii oferiți de stat.
Foarte bine. Poate il dau si afara pe nesimtitul asta
..pe langa faptul ca imparte alocatia din masina mai si consuma alcool sau vorbeste urat cu lume. Iar la alocatii pensii stie sa isi opreasca fara sa te intrebe 2 lei ca na omul vine cu masina si il costa benzina. Eu locuiesc in baiceni si pot sa zic sigur ca sunt luni cand imi aduce alocatia la copil in perioada cand trebuie sa vina a doua alocatie. Plicurile la fel trebuie sa merg eu sa il caut …. Sau le lasa la un bar . el nu se oboseste deloc. Nesimtire!!! Rusine sa ii fie.