O puștoaică de 13 ani a lansat, sâmbătă, o carte la Muzeul Județean. Cartea se numește „O fată care ascultă rock”este scrisă de Denisa Sandu și a fost realizată cu sprijinul poetului și scriitorului Sorin Poclitaru prin Asociația FairPlay în cadrul evenimentelor ocazionate de aniversarea a cinci ani împliniți de ziarul Buzz.
Evenimentul a avut loc la Sala Polivalentă a Muzeului Județean și a reunit prieteni, colegi și profesori ai copilei, elevă la Școala nr. 11.
Mai mult, invitația de a participa la eveniment a fost onorată chiar de către directoarea școlii, Corina Palade, la care învață eleva aflată la debut editorial.
Cei care au vorbit despre autorul cărții au fost profesoara copilei de limba și literatura română, Eugenia Filip și diriginta acesteia, Cristina Aionițoaie, profesoară de limba engleză. Ceea ce este interesant este faptul că ilustrațiile cărții sunt semnate de o colegă a autoarei, Sabina Sapariuc, implicată în proiectul micuței scriitoare după ce aceasta i-a remarcat desenele pe care le realiza pe ultima pagina a caietelor, după cum a spus chiar ea la eveniment. Muzeograful Gheorghe Median, prieten al copiilor-reporteri, cum a fost caracterizat la lansarea cărții, a vorbit despre conținutul cărții caracterizând-o drept o surpriză, scrisă cu nerv și cu un mare respect pentru limba română.
„M-am așteptat ca la 5 ani de la apariția ziarului, o carte, dacă e să apară, să fie o carte cu articole, una în care să fie adunate cele mai interesante articole publicate în cei cinci ani de apariții. Dar să particip la lansarea unei cărți scrisă de un copil a fost o surpriză. Cartea aceasta este una adevărată, eu am citit prefața pe care domnișoara Ioana a scris-o. Sigur, acolo e ca mama, i-a crescut și i-a îndrumat și nu vrea să-i mângâie mai mult decât trebuie. Îi pupă pe copii doar în somn ca să nu și-o ia în cap. Am citit-o dintr-o răsuflare, eu și citesc mult și citesc foarte ușor.
Mi-a trebuit mai puțin de o oră să citesc această carte care este scrisă cu nerv, cu talent, cu o impecabilă respectare a limbii române din toate punctele de vedere, care are, e adevărat, limitele gândirii unui copil, pentru că într-un fel își poate concepe o acțiune un tânăr care a făcut cel puțin liceul, care a comparat scrierile multor scriitori, poeți și altfel o face un copil de doar 13 ani pentru care nu s-a terminat tot ce înseamnă regulile limbii române. În viața mea am avut de corectat foarte multe lucrări de tot felul, am primit cereri într-o direcție sau alta, am văzut tineri în anul 3 sau 4, la facultate, care nu știau să scrie o cerere.
Un copil care știe să scrie atât de bine, care stăpânește regulile dialogului, care are un vocabular atât de bogat că mă întreb dacă a scris singură cartea. Este o carte adevărată, care merită citită, care e pe mintea copiilor, e copilăroasă. Sunt niște lucruri care nu se întâmplă aici, ci în America, pentru că aici acțiunea n-ar merge deloc, pentru că acolo sunt niște detectivi care te pot pune pe niște urme, la noi nu avem așa ceva. Un copil aici nu ar putea să facă ce a făcut fetița în SUA, dar totul este atât de frumos încât cartea aceasta merită să fie citită de toți copiii” , a spus Gheorghe Median.
Întregul discurs al omului de cultură:
Profesoara de română a făcut o caracterizare a copilei.
„Dacă ar trebui să spun acum ceva despre Denisa, este complicat, pentru că are atât de multe preocupări, atât de multe lucruri la care vrea să se alinieze, idei care îi trec prin minte, încât e greu de definit. Este în formare. Aș pleca de la faptul că e un copil căruia îi place să se joace, uneori serios, alteori chiar se joacă. Îi place să se îmbrățișeze cu colegii și uneori și cu profesorii. Este foarte expansivă. Este copilăroasă, dar are momente când depășește vârsta și-mi amintesc un moment de anul trecut, de la Școala Altfel, când i-am dat o sarcină să fie profesorul autoritar și a fost momentul când și-a speriat colegii pentru că și-a luat atât de în serios rolul încât m-am întrebat unde l-a văzut. Dacă ar fi s-o definesc în câteva cuvinte, este copilul acela frumos care vrea să facă totul și dacă se poate, acum”, a spus Eugenia Filip.
La fel a făcut și diriginta ei care îi este profesoară din clasa a III-a.
„Voi vorbi despre Denisa, eleva mea din clasa a III-a. Ieri am avut la diriginție o lecție despre responsabilitate și am încercat noi să află despre ce înseamnă să fii responsabil și cum am putea defini responsabilitatea în termenii unor elevi de clasa a VII-a.
S-au spus mai multe păreri și m-am mirat că Denisa nu a luat cuvântul și nu a încercat să aducă în discuție despre asta din punctul ei de vedere pentru că Denisa are multe responsabilități. Are multe capitole pentru care se risipește, cu ghilimelele de rigoare.
Pe Denisa o cunosc cel mai bine ca Denisa, liderul. Ea are o priză extraordinară la elevi, la colegii ei și lucrul acesta se vede în toată activitatea ei la orele de curs și mai ales în pauze și în timpul celorlalte activități care sunt extrașcolare. Este un copil foarte curios și unul care vrea să știe de ce, când, cum, unde.
Din păcate, din grupul de copii pe care eu i-am îndemnat spre Buzz, spre jurnalism, singura care a rezistat și a culminat este Denisa. Ceilalți colegi ai ei nu au dat dovadă de la fel de multă perseverență pentru că despre asta este vorba în primul rând.
Bineînțeles, foarte mulți copii sunt talentați și totuși nu ajung să-și perfecționeze talentele într-un domeniu sau altul. Denisa are marea calitate de a se apuca de un lucru și de a-l duce la capăt”, a spus Cristina Aionițoaie, diriginta elevei.
Evenimentul de lansare a fost precedat de vernisajul ExpoBUZZ, adică o întânire a copiilor-reporteri cu oameni, personalități ale orașului cu care au stat de vorbă pentru interviuri în cei 5 ani de activitate și reprezentanți ai instituțiilor de la care proiectul Buzz a început, cum ar fi Biblioteca Mihai Eminescu sau Europe Direct Botoșani. Pentru aasta în holul Muzeului Județean a fost organizat oi expoziție cu toate copertele ziarului, dar și cu premiile și diplomele pe care le-au primit copiii de a lungul timpului. Tot acolo a fost organizată o expoziție cu articole despre Europa extrase din ziarul Buzz, cu sprijinul Europe Direct Botoșani