Cercetătorii din Botoşani au produs, prin încrucişări controlate, singurele oi cu blana roz din Europa. Pielicele sunt de fiţe şi preferate în special de doamnele cu bani din Rusia sau Canada. Sunt recoltate de la miei din rasa karakul de Botoşani, o specie inventată de specialiştii zootehnişti din apropierea comunei Răchiţi.
La aproximativ 10 kilometri de municipiul Botoşani, în coasta Răchiţiului, se află Staţiunea de cercetare pentru creşterea ovinelor şi caprinelor Popăuţi. Ridicată de comunişti, în anii 60, încă de la început staţiunea de cercetare din apropierea Botoşaniului a fost un adevărat laborator de produs rase unicat în special în domeniul ovinelor, scrie Adevarul.
Dincolo de zidurile decrepite ale Epocii de Aur, care arată slaba finanţare a cercetărilor, specialiştii produc adevărate minuni prin încrucişarea riguroasă şi controlată a diferitelor rase de oi. Mândria staţiunii de cercetare este karakulul de Botoşani, un succes genetic din 1988, prin care oile cu blană de cea mai bună calitate din Uzbekistan au reuşit să fie aclimatizate şi mai apoi încrucişate cu speciile locale.
A rezultat o rasă nouă, cu blană renumită deja în întreaga lume. Cercetările pe această rasă unicat au dus la performanţe greu de egalat. Mai precis, specialiştii de la Popăuţi au reuşit să creeze un exemplar cu adevărat unicat: oaia roz de Botoşani. ”Putem spune că nucleul nostru cu pielicele roz la miei este unicat”, arată şi directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi,cercetătorul ştiinţific Traian Ştefan Atanasiu.
Pielicele roz apărute în urma unui hazard genetic
Practic, aceşti miei cu pielicele roz sunt tot din rasa karakul, dar la care a apărut această modificare genetică, prin care pielicele de obicei maro deschis, albe sau brumării au prins reflexii roz. De altfel, blana cu nuanţe de roz e foarte rară şi apare doar în anumite circumstanţe. Rozul poate apărea la miei doar în zona spatelui, a părţilor laterale sau a capului.
Totodată, acestă varietate de culoare la karakul a apărut printr-o muncă ştiinţifică îndelungată, începută în anii 90 de cercetătorii de la Popăuţi. Iniţial aceştia spun că această culoare roz a fost un hazard genetic, a apărut pur şi simplu. Specialiştii au urmărit apoi să vadă cum a apărut şi cum poate fi produsă pe viitor. În orice caz, dau asigurări că este extrem de greu de obţinut iar ”reţeta” ştiinţifică o ştiu doar cei care s-au ocupat de această varietate.
”Din experienţă şi din potrivirea împerecherilor tindem prin munca noastră de peste ani să reuşim să obţinem aceste varietăţi de culoare foarte rare. Prin testarea reproducătorilor în timp, observăm că între anumite combinaţii apare acel roz, care din punct de vedere genetic este recesiv, adică are o frecvenţă de apariţie mult mai mică, faţă de culoare dominantă negru. Tocmai de aceea există o reţetă, o tehnologie. Iniţial a apărut dintr-un hazard, dar prin multă muncă am reuşit să desluşim cum apare. Chiar şi aşa, este o culoare foarte rară. Este o ştiinţă. La karakul se foloseşte strict monta dirijată, adică noi ştim exact originea şi părinţii acelui produs”, precizează Ştefan Atanasiu.
Pielicele unicat atent create
De altfel, cercetătorii de la Popăuţi spun că este greu de obţinut această variaţie în afara mediului controlat din cadrul staţiunii de cercetare. Cu alte cuvinte, este aproape imposibil de văzut miei cu nuanţe roz pe alte câmpuri în afara de a celor din zona staţiunii de cercetare. Această variantă unicată a rasei karakul este păstrată cu mare grijă şi atenţie.
”La noi la staţiune faţă de ceilalţi crescători asta este particularitatea: noi avem un efectiv mare, peste 1500 de capete. Ei au efective relativ mici şi sunt mai conservatori. Adică unii cresc strict negru, alţii comor, sau cel mult două combinaţii de culoare pe când la noi fiind o unitatea care conservă genetic tot ce se cheamă rasa karakul de Botoşani, avem toată paleta de culoare. Pe de altă parte, la noi totul este strict ştiinţific şi bine documentat”, spune directorul staţiunii de cercetare. Nunaţa de roz se observă doar la miei, la oaia matură se mai păstrează doar în zona capului. De altfel, la rasa karakul doar pielicele de miel sunt unicat şi cele mai valoroase.
”Mielul pentru pielicele se sacrifică în maximum 48 de ore, pentru calităţile sale unicat”, spune specialistul în oaie karakul Ionică Nechifor, cel ai cărui bunici au adus pentru prima dată berbecii karakul în judeţul Botoşani.
Pielicele de fiţe pentru doamnele din Rusia sau Canada
Specialiştii de la Popăuţi spun că aceste pielicele roz de karakul sunt o ţinută de fiţe pentru doamnele din alte ţări în special din Ucraina, Rusia sau chiar Canada. Ele au fost remarcate, spune Ionică Nechifor, şi la expoziţii de profil din Germania, obţinând chiar un premiu în anul 2009, la Messe Berlin, târg expoziţional aflat în top zece mondial pe acest profil agro-zootehnic. Nechifor mai spune că pielicele de karakul şi în special cele roz sunt cerute în străinătate de industria modei pentru femei.
„Pielicica de caracul este căutată în Germania în Canada, dar mai ales în Rusia şi Ucraina. Sunt căutate acolo asemenea pielicele, mai ales varianta roz”, spune specialistul botoşănean. Directorul de la Popăuţi mai spune că aceste pielicele sunt preferate de creatorii de modă din străinătate pentru frumuseţea lor. ”Industria solicită culori deschise. Dacă vorbim de roz, industria şi creatorii de modă solicită roz prin frumuseţea culorii şi particularitatea culorii“, precizează acesta.
Preţul pielicelelor poate varia, mai ales în cazul acestor roz, şi în funcţie de potrivirea diferitelor pielicele. De exemplu pentru o căciulă este nevoie de trei pielicele, în timp ce pentru o scurtă numărul acestora se înmulţeşte. În general se exportă pielicele neprelucrate la preţuri ce merg între 5 şi 20 de euro. Valoarea produsului obţinut din pielicele roz, în schimb, precum obiecte vestimentare la care se adaugă şi renumele brandului care le produce, poate duce şi la preţuri ce depăşesc 1000-2000 de euro.
Subfinanţarea împiedică cercetarea
Variatatea roz la karakul de Botoşani este recunoscută ştiinţific, dar nu a fost încă omologată. Unul dintre motive este lipsa finanţării. Cercetările şi obţinerea de specialişti necesită sume importante de bani. „Din nefericire cercetarea nu este finanţată, iar obţinerea acestor varietăţi de culoare implică costuri uriaşe. Poate un zootehnist îl formezi în doi ani, un zootehnist specialist în repoducţie poate îl formezi în 5 ani, ei bine un karakulist îl formezi în 10 ani. Un cercertător care să lucreze în karakul nu vine peste noapte”, adaugă Atanasiu.
Sursa: Adevarul
,,Dincolo de zidurile decrepite ale Epocii de Aur, care arata slaba finantare a cercetarii” – asa isi incepe aritolul un timpit de la Adevarul – pentru ca altfel nu-i pot spune. Adevarul este ca finantarea Statiunii Popauti pina prin anii 1990 era de milioane de lei,iar acum nu mai este finantata nici cu un procent de 10% din cit dadeau comunistii.Ca sa nu mai vorbim de ziduri, care apareau frumoase si bine ingrijite, iar acum au nevoie de proptele ca sa mai stea in picioare. Asta nu inseamna ca mor dupa comunisti, dar trebuie sa respectam munca cercetatorilor de atunci.
In al doilea rind, acest Atanasiu habar n-are ca primele incercari pentru a obtine o pielicica roz s-au facut de pe vremea directorului Marin – adica prin 1984-0985. Iata un exemplu cras de distorsionare a istoriei unei cercetari de succes. Mare-i gradina ta, Doamne si multi prosti traiesc in ea!