Copilul care a fost victima unui accident rutier, joi după amiază, a murit, joi noapte, în timp ce medicii încercau să îl transfere la Iaşi.
Ştefan Prisecaru, de 13 ani, din localitatea Mesteacăn a fost diagnosticat cu fractură deschisă temporal stâng şi fractură la piciorul stâng fiind preluat în comă de la locul accidentului.
După ce a ajuns la spital, medicii au luat decizia transferului la Iaşi, copilul fiind transportat cu o ambulanţă până la aeroportul Salce de unde trebuia să fie preluat de un elicopter SMURD. Pe aeroport a intrat în stop şi s-au încercat manevre de resuscitare, însă au fost în zadar.
Joi, Ştefan fusese la şcoală, iar după s-a întors acasă, însă la câteva minute a ieşit cu prieten la joacă.
S-a urcat pe o trotinetă şi a ieşit în stradă fără să se asigure fiind lovit de un Nissan Pathfinder a cărui şofer a încercat să îl evite, însă nu a reuşit şi după ce a lovit copilul a ajuns în şanţ.