Primarul Portariuc consultă cetățenii cu privire la numele noului Spital de Boli Cronice

portariuc ovidiuReprezentații Primăriei Botoșani au primit asigurări de la Compania Națíonală de Investiții că vara aceasta vor începe lucrările la Spitalul de Boli Cronice din municipiul Botoșani. Anunțul a fost făcut de primarul Ovidiu Portariuc, care a declarat că pe 25 februarie va avea loc depunerea ofertelor pentru licitația privind construcția spitalului.

Edilul municipiului a spus că în perioada imediat următoare va face o consultare publică a botoșănenilor cu privire la denumirea noului spital.

like facebookAtunci când a fost domnul academician Leon Dănăilă în vizită la Botoșani am făcut această propunere. Va fi una din variantele pe care noi le propunem alături de alți doi-trei medici celebri din Botoșani, astfel încât botoșănenii să se poată hotărî  care va fi numele acestui nou spital din municipiu”, a spus Portariuc.

Investiţia, care se va desfăşura cu bani de la bugetul de stat, se va ridica la 14,7 milioane de lei. Noul spital se va construi în curtea Spitalului Municipal de Recuperare Sfântul Gheorghe şi va avea o capacitate de aproximativ 100 de locuri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *