Botoșăneanul care a dat în judecată Biserica Ortodoxă Română, dar și pe patriarhul Daniel pe motiv că nu i-a soluționat plângerile sale este din localitatea Tocileni (satul natal al fostului partiarh Teoctist) și a avut o divergență cu preotul din localitate, Marin Octavian Poduț.
Vasile Huminiuc a deschis acțiunea în instanță pe motiv că s-ar fi adresat în trei rânduri instanțelor bisericești, fără a primi vreun răspuns.
Reprezentanții Bisericii resping însă acuzațiile și spun că bărbatul din Tocileni s-ar fi adresat instituțiilor bisericești cu o singură reclamație, pe care ar fi trimis-o direct la Patriarhia Română în luna iunie 2012, care a și fost soluționată. Această reclamație era semnată de un număr de 49 de persoane, inclusiv de Vasile Huminiuc, și era îndreptată împotriva preotului Marin Octavian Poduț, de la Parohia Tocileni- Protopopiatul Botoșani.
„În conformitate cu Legislația Bisericească, astfel de sesizări sunt redirecționate eparhiilor de pe teritoriul cărora vin reclamațiile, spre competentă soluționare. Astfel, Cancelaria Sfântului Sinod a înaintat Arhiepiscopiei Iașilor o adresă la care erau atașate reclamația și listele cu cele 49 de semnături împotriva preotului Poduț, adresă înregistrată la Centrul eparhial Iași cu nr. 8524/02.08.2012. Ca urmare a acestui document, s-a declanșat o procedură de cercetare disciplinară”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
De asemenea, Protopopiatul Botoșani a citat, pe 9 septembrie, părțile implicate, aducându-le la cunoștință convocarea pentru ziua de marți, 14 august 2012, ora 10.00, pentru cercetare. La această dată a avut loc cercetarea în biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din Tocileni, la care s-au prezentat reprezentanții autorității bisericești (inspectorul bisericesc și protopopul de Botoșani), preotul Octavian Poduț (în calitate de reclamat) și doar 10 din cei 49 de reclamanți.
De față a fost atunci inclusiv domnul Vasile Huminiuc, care a și semnat, împreună cu celelalte persoane prezente în biserică, procesul-verbal de la finalizarea cercetării. S-a constatat atunci că Vasile Huminiuc nu a putut să probeze decât o parte dintre acuzațiile aduse preotului Poduț, care au și fost recunoscute de acesta și pentru care a primit „avertisment și dojană arhierească” . O altă parte a acuzațiilor nu a putut fi probată, iar unele plângeri din petiție nu reflectau, în fapt, nemulțumiri ale credincioșilor din parohie (cum ar fi faptul că slujba începe la ora 09.00).
Vasile Huminiuc a deschis un proces la Judecătoria Botoşani împotriva Patriarhului Daniel Ciobotea şi a Bisericii Ortodoxe Române.
Bărbatul susţine că a făcut trei plângeri împotriva preotului din sat, iar Biserica și liderul ei nu au luat nici o măsură. Mai mult decât atât, instituţia religioasă ar fi refuzat soluţionarea petiţiilor. Acum, botoșăneanul solicită daune de 10 lei pentru întârzierea răspunsului primit, precum şi daune de 20.000 de lei pentru prejudiciile morale şi psihice suferite de el.