Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare meteorologică de precipitaţii şi vânt valabilă pentru toată ţara.
Potrivit acesteia, în intervalul 13 februarie, ora 8.00- 14 februarie, ora 14.00, se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului.
În intervalul menţionat, temporar va ploua în toate regiunile, iar la munte vor fi şi ninsori. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15…20 l/mp.
La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 80 km/h şi local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada. Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăşi viteze de 60…65 km/h.