A vrut să îşi scoată un prieten de la o condamnare, însă a minţit şi a fost prinsă. Vezi ce a păţit!

politie rutieraO femeie a încercat să îşi salveze un prieten de la o condamnare, însă a ajuns şi ea în faţa instanţei de judecată pentru mărturie mincinoasă. Florentina Florescu era martoră într-un dosar în care Vasile Dan Hănceanu era cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Iniţial, femeia le-a declarat anchetatorilor că prietenul său s-a urcat băut la volan. Ulterior, însă, aceasta şi-a schimbat declaraţia spunând că, de fapt, bărbatul se afla pe scaunul din stânga faţă doar pentru a stinge farurile, iar o altă persoană s-ar fi aflat la volan.

like facebookProcurorii s-au sesizat şi i-au întocmit un dosar pentru mărturie mincinoasă. Au vrut să o supună testului poligraf, însă s-a eschivat de mai multe ori. În cele din urmă, martora a fost testată la Inspectoratul de Poliție Bacău, iar, ca urmare a testării, anchetatorii au concluzionat că tânara martoră minte.

După ce procurorii au întocmit rechizitoriul, femeia a încercat o altă soluţie pentru a scăpa. A formulat o cerere, prin avocat, pentru efectuarea unei expertize psihiatrice, pentru a se verifica dacă suferă de o afecţiune de tipul unei mitomanii, care să o determine să adopte o atitudine nesinceră în faţa organelor de cercetare. Procurorii i-au respins cererea menţionând că a fost depusă cu rea-credinţă pentru a tergiversa ancheta.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *