Percheziţii la Botoşani. O persoană a fost ridicată de poliţişti

perchezitiiPeste 430 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţi Economice – Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş,  au efectuat, miercuri, 156 de percheziţii în 24 de judeţe, printre care şi Botoşani.

Astfel, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, acte contabile, avize secundare de însoţire a materialului lemnos, alte documente de la societăţi de tip fantomă şi sume de bani, în valută.

like facebook22 de persoane din judeţele Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Sălaj şi una din Botoşani au fost conduse pentru audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Percheziţiile au vizat un grup de persoane bănuit de implicare în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada aprilie 2015 – ianuarie 2016, un grup de persoane – administratori ai unei societăţi şi alte persoane din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj, ar fi comercializat, prin intermediul unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Mureş, avize secundare de însoţire a materialului lemnos (documente cu regim special), pe care le-au vândut către societăţi comerciale de profil de pe raza a 24 de judeţe din ţară.

Astfel, în perioada mai sus amintită, grupul infracţional ar fi emis, fără acoperire, în numele societăţii, peste de 300 de avize de însoţire a materialului lemnos, către 63 de persoane juridice de profil, pentru o cantitate totală de lemn de aproximativ 10.000 mc.

În concret, există suspiciunea că avizele ar fi fost comercializate fără ca transporturile să fi fost efectuate în realitate, documentele în cauză fiind necesare beneficiarilor (firme de prelucrare a materialului lemnos şi firme de construcţii), pentru acoperirea cantităţilor de lemn existente „la negru” în punctele de lucru, lemn provenit din tăieri ilegale din pădurile României.

Valoarea totală a masei lemnoase care face obiectul cercetărilor şi prejudiciul estimat a fi cauzat, este de peste 1 milion de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *