Medicii americani își oferă și anul acesta serviciile, la Botoșani. Vor să aducă mai mulţi specialişti

medici americani medical missionFundaţia Kansas City Medical Missions s-a adresat prefectului Costică Macaleţi pentru a solicita sprijinul obişnuit a fi oferit de autorităţile judeţene în cadrul misiunilor anuale realizate la Botoşani. Îndrăgiţii medici americani au anunţat, cu acest prilej, că în cadrul vizitei programate pentru 28 august – 1 septembrie ar putea sosi în judeţ cu mai mulţi specialişti ca anul trecut.

like facebookAstfel, delegaţia intenţionează să colaboreze cu specialiştii de la Spitalul Judeţean Mavromati, dar şi cu cei de la Dorohoi, pe secţiile Chirurgie Plastică/ORL Pediatrie, Chirurgie Ortopedică Adulţi, Chirurgie Obstetrică – Ginecologie, posibil Chirurgie Laparoscopică Generală şi Gastroenterologie. În plus, directorul medical al Misiunii din România se află în recrutare de medici dentişti şi personal medical specializat pe servicii dentare pentru a ajuta copiii orfani. „Aceasta la cererea şi în colaborare cu Direcţia de Protecţie a Copilului”, cum se precizează în adresă.

Prefectul Costică Macaleţi va acorda, şi în acest an, tot sprijinul necesar pentru obţinerea la timp şi în cadrul legal, a autorizaţiilor şi aprobărilor necesare medicilor voluntari.

„Echipa Medical Missions vă mulţumeşte încă o dată pentru ajutorul dumneavoastră şi sperăm să ne revedem cu bine în toamnă.”, se încheie adresa semnată de Kenneth Conde, CRNA MS, Director Medical al Misiunii România 2016.

Medicii americani de la Medical Missions vor reveni în Botoşani pentru a şaisprezecea oară, pentru a colabora cu specialiştii români în consultaţii şi intervenţii chirurgicale gratuite.

Sursa: comunicat Instituția Prefectului

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *