Lucrările la sensul giratoriu din intersecţia dintre Bulevardul Mihai Eminescu şi strada Petru Rareş au început luni dimineaţă, la mai puţin de 12 ore de la ultimul accident soldat cu rănirea a două persoane.
Societatea comercială Conrec SA, cea care a câştigat licitaţia pentru efectuarea lucrărilor, a trimis în zonă mai multe utilaje care lucrează, în primă etapă la modificarea trotuarelor.
Directorul Conrec, Mihai Vrăjitoru, susţine că termenul prevăzut în contract este luna septembrie 2016, însă dă asigurări că lucrările vor fi gata în aprilie.
El susţine că există doar o coincidenţă între începerea lucrărilor şi accidentul de duminică seară, măsurătorile fiind demarate de joi.
În intersecţia dintre Bulevardul Mihai Eminescu şi strada Petru Rareş a avut loc unul dintre cele mai grave accidente rutiere de anul trecut, şoferul unei ambulanţe fiind ucis de un camoion al cărui şofer nu a acordat prioritate.
…….Da dar de acel gard din Rafie care inpiedica viyibilitatea la intrarea in intersectie dinspre unitatea 1189 spre Rompetrol nu spune nimeni nimic……