Țigări de contrandă ascunse în pachete de cafea

tigariPoliţiştii de frontieră au depistat în localitatea Dorohoi un cetăţean român care transporta în autoturismul proprietate personală mai multe pachete de ţigări de contrabandă, ascunse în ambalaje folosite pentru pachetele de cafea.

În data de 28 ianuarie, în jurul orei 00.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit în localitatea de frontieră Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani, un autoturism marca VW înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Dinu I., în vârstă de 44 de ani, domiciliat în judeţul Botoşani.

like facebookPoliţiştii de frontieră au constatat că în interiorul autoturismului se află mai multe pachete cu ţigări precum şi pachete de cafea, în care erau disimulate pachete cu ţigări. Persoana şi autoturismul au fost conduse la sediul Sectorului Poliţie de Frontieră Dorohoi, unde au fost descoperite în interiorul autoturismului, precum şi în bagaje şi pe corpul bărbatului, 150 pachete ţigări diferite mărci, de provenienţă R. Ucraina şi Duty Free, în valoare totală de peste 1.300 lei.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat ţigările pentru consum propriu de la o persoană necunoscută din judeţul Suceava, contra sumei de 400 lei. Poliţiştii efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *