Un consilier local acuză Executivul Primăriei că face distincție atunci când este vorba de funcționarea unor cluburi din municipiu. Eugen Țurcanu a spus că unele cluburi din municipiu sunt închise. în timp ce altele funcționează doar pentru simplul fapt că patronate de ”împărați sau regi”, făcând aici referire la Răzvan Baltă, proprietarul mai multor localuri din Botoșani. Consilierul local a solicitat o informare de la Primăria Botoșani cu privire la autorizațiile cluburilor și s-a declarat nemulțumit de răspunsul primit.
”În adresa primită se comunică că nu avem niciun club în municipiul Botoșani. Practic toate sunt baruri și restaurante. Dacă am ajuns la două luni de la acea tragedie să ne facem că nu vedem și să ne jucăm cu viața copiilor și tinerilor noștri, înseamnă că sunteți într-o mare eroare, domnule primar. Aveți un coleg care se intitulează ”regele cluburilor din Botoșani” sau se autointitulează rege, împăratul cluburilor, a discotecilor a pub-urilor și aici ni se spune că nu există club. Vreau să știu dacă sunt autorizate împotriva stingerii incendiilor restaurantele împăraților și regilor, a prinților și beizadelelor care se folosesc de influența părinților lor și își crează un nume în Botoșani. Unii am văzut că sunt închiși, alții funcționează mai departe că sunt împărați și regi”, a spus consilierul local.
Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, i-a răspuns consilierului că nu se face distincție între proprietarii cluburilor și restaurantelor, atunci când este vorba de respectarea legii. Portariuc a spus că implicit Răzvan Baltă a fost amendat de Primăria Botoșani.
”Nu facem distincție vizavi de calitate și de proprietari, de asta nu s-a întâmplat nimic în municipiul Botoșani, pentru că au fost controale serioase. Nu ținem cont de coloratura politică atunci când este vorba de respectarea legii”, a spus Portariuc.