Ședință de Consiliu Județean, săptămâna viitoare, cu aprobarea bugetului instituției pe 2016. Bugetul Consiliului Județean va fi de peste 167 milioane lei, din care secțiunea dezvoltarea are loacată suma de 6,8 milioane lei, în timp ce cheltuielile de funcționare se ridică la 163 milioane lei.
În bugetul din acest an este cuprins reabilitarea drumului Cuza Vodă-Viișoara, reabilitarea Casei memoriale ”Ștefan Luchian” de la Ștefănești, achiziționarea aparaturii pentru Compartimentul Neurochirurgie de la Spitalul Județean. De asemenea, la UAMS Suharău se vor face lucrări de reabilitare iar la Liceul special ”Ion Pillat” Dorohoi se va înlocui acoperișul clădirii. Fonduri au fost prinse și pentru modernizarea clădirii unde a funcționat Centrul de plasament ”Elena Doamna”, unde se vor face locuințe pentru medici.
”Sperăm ca anul acesta să demarăm și investiția cu drumul strategic. Bănuiesc că în partea a doua a anului se va intra și în acesta. Suntem pregătiți și pentru proiectele operaționale comune dintre România-Ucraina-Republica Moldova”, a declarat președintele CJ, Gheorghe Sorescu.