Competiție de reportaje pe teme de mediu pentru copii

competitie de reportajeAsociația Buzzmedia a dat startul unei noi competiții de reportaje realizate de copiii care frecventează cercul de jurnalism “Micii reporteri” în cadrul căruia este realizat ziarul Buzz, publicația scrisă de copii și adolescenți în Botoșani.

Este vorba despre un concurs de reportaje intitulat “VerDEEE pentru Botoșani”, organizat împreună cu Asociația Română pentru Reciclare RoRec, unul dintre partenerii de bază ai ziarului Buzz. Concursul își propune promovarea colectării DEEE în rândul tinerilor printr-o modalitate cât mai atractivă. Astfel, copiii-reporteri, așa cum sunt cunoscuți micuții care scriu la ziarul Buzz, vor avea de identificat și realizat reportaje pe teme de mediu, în special cu privire la colectarea DEEE și programul Patrula de Reciclare al Asociației Rorec.

like facebookConcursul se desfășoară în două etape. Prima etapă care a avut loc sâmbătă, a presupus constituirea echipelor și alegerea subiectelor. A doua etapă a concursului are în vedere realizarea efectivă a reportajelor. Materialele video vor putea fi vizionate într-un cadru festiv, cu ocazia celor 5 ani de Buzz, în weekendul 19-21 februarie.

În total sunt 5 echipe, iar fiecare echipă este formată din 5 sau 6 membri. Aceștia au vârste cuprinse între 7 și 15 ani și sunt deja în căutarea subiectelor. Cele cinci echipe au primit ca teme pentru concurs: DEEE și art-craft, Eroii Reciclării, Originalitate și ghidușii în Patrulele de Reciclare sau VerDEEE pentru Europa.

competitie de reportaje

competitie de reportaje

competitie de reportaje

competitie de reportaje

competitie de reportaje

competitie de reportaje

competitie de reportaje

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *