Un bărbat a fost găsit, vineri seară, fără suflare după ce, cel mai probabil, a îngheţat de frig în propria casă.
Este vorba despre Gheorghe Ichim, de 70 de ani, din localitatea Manoleşti Vale. Cadrele medicale chemate de vecinii bărbatului l-au găsit într-o cameră a casei întins pe pat şi fără semne vitale.
La faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie, iar trupul neînsufleţit al bărbatului a fost ridicat de angajaţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală. Vecinii bărbatului spun că acesta locuia singur, neavând familie.