Preţul carburanţilor auto a atins, în aceste zile, cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, ca urmare a scăderii preţului petrolului pe pieţele internaţionale. Staţiile de combustibili din Botoşani vând motorina la un preţ începând cu 4,23 lei/litru, iar benzina de la 4,57 lei.
Acest nivel nu a mai fost înregistrat dinainte de iulie 2010, când motorina se vindea cu 4,45 lei. În iunie 2014, preţurile au atins nivelul maxim istoric de 6,26 lei/ litrul de motorină, însă, ulterior, preţurile au început să scadă.
Cele mai mici preţuri la carburanţi sunt în staţiile Petrom, Berişteanu (BBB) şi LukOil, unde motorina normală costă 4,23 lei/litru, iar benzina 4,57 lei.
La Rompetrol motorina simplă este 4,27 lei/litru, iar benzina 4,61 lei/litru, în timp ce la Socar litrul de motorină este 4,28 lei, iar cel de benzină 4,60 lei.
Cel mai scump carburant se găseşte în staţiile OMV, unde litrul de motorină costă 4,31 lei, iar cel de benzină 4,63 lei.
De ce nu se sesizează nimeni ca fata de restul tarii avem totuși preturile mai mari? A se vedea chiar și la 50 km respectiv Suceava…
Eu sunt sigur ca avem totusi cam cele mai mici preturi din tara la benzina si motorina – poate nu chiar la toate statiile…. dar sunt sigur mai mici la Statiile ce vand produse de calitate.