Casa Judeteana de Pensii incepe in luna ianuarie recalcularea drepturilor de pensie pentru persoanele care au lucrat in conditii deosebite si special de munca, pensionate inainte de data de 1 ianuarie 2011.
Persoanele care au lucrat în condiţii grele de muncă şi s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 vor beneficia, incepand cu 1 ianuarie 2016, de o majorare a pensiilor, conform dispozitiilor Legii nr. 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Astfel, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale, potrivit legii, beneficiază de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade . Aceste categorii de persoane vor beneficia de o creştere a punctajelor anuale realizate după cum urmează: 50% pentru perioadele în care au lucrat în grupa I de muncă sau în condiţii speciale; 25% pentru perioadele în care au lucrat în grupa a II-a de muncă sau în condiţii deosebite. Măsura se aplică celor pensionaţi înainte de 1 ianuarie 2011, care nu au beneficiat deja de alte majorări ale punctajelor anuale în baza altor acte normatice, respectiv OUG nr. 100/2008; Legea nr. 218/2008; articolului 78² din Legea nr. 19/2000; articolului 169 din Legea nr. 263/2010; majorării punctajului pentru perioadele realizate în condiţii speciale după data de 1 aprilie 2001.
Precizam că nu au făcut parte din categoria pensionarilor care au beneficiat de majorările mai sus menţionate, pensionarii pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă prevăzută de acte normative cu caracter special[1] (ex: minerii care au avut cel puţin 20 ani în subteran, asiguraţii care au desfăşurat stagii de cotizare în zona I de radiaţii – minim 15 ani şi II de radiaţii – minim 17 ani, persoanele care au beneficiat de pensie datorită stagiilor de cotizare realizate în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, persoanele care au beneficiat de pensie datorită stagiului de cotizare realizat în condiţii special. Daca în urma recalculărilor vor rezulta punctaje medii anuale mai mici, pensionarilor le va fi menţinut actualul punctaj mediu anual şi, implicit, cuantumul pensiei pe care o primesc.
” Drepturile de pensie recalculate vor fi acordate cu incepere de la 1 ianuarie 2016 indiferent de data la care se va face recalcularea, cu precizarea ca, procesul efectiv de recalculare se va derula, in conformitate cu prevederile legii nr.192/2015, pe o perioadă de doi ani “ declara directorul executiv al CJP Botosani, Marius Constantin Budai.
Sursa: comunicat Casa Judeteana Pensii