Un bărbat, de 33 de ani, a ajuns să fie reţinut de poliţişti după ce a fost prins de două ori, un interval de două luni. D.C a fost oprit, marţi, pe strada Ştefan Airinei din municipiul Dorohoi.
După ce au efectuat verificările poliţiştii au constatat că acesta nu avea permis de conducere şi a mai fost prins şi în cursul lunii decembrie.
Astfel au ajuns să îl încătuşeze fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unei autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Poliţiştii urmează se îl prezinte la instanţă cu propunere de arestare preventivă.