Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare de precipitaţii.
Potrivit meteorologilor, de sâmbătă la ora 23 şi până marţi la ora 9, în regiunile vestice, nordice şi centrale, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte.
În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei, nordul Transilvaniei, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali precipitaţile vor cădea aproape continuu, iar cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor fi local de 25…30 l/mp şi pe arii restrânse de 40…50 l/mp.