O femeie a ajuns, miercuri după amiază, la spital după ce a fost lovită de o maşină.
Maria Ababei, de 50 de ani, s-a angajat în traversarea străzii Nicoale Iorga dinspre autogara Pris Com spre supermarketul Penny şi a fost acroşată de un VW Polo condus de o şoferiţă de 27 de ani.
În urma impactului femeia a suferit mai multe traumatisme fiind transportată, de o ambulanţă, la spital. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au deschis o anchetă, iar primele concluzii vizează vinovăţia pietonului pentru traversare prin loc nepermis.