Doliu în învăţământ! Un renumit profesor din Botoşani s-a stins din viaţă

Unul dintre cei mai cunoscuţi profesori din Botoşani s-a stins din viaţă, miercuri, la vârsta de 62 de ani. Este vorba de profesorul de fizică Cristian Markiewicz de la Colegiul Naţional AT Laurian din municipiul Botoşani.

Renumitul profesor ar fi urmat să împlinească pe 10 februarie 62 de ani, însă a decedat în urma unor probleme de sănătate.

Iată ce scrie profesorul Elena Agachi despre moartea colegului său:

Cu toată munca lor ingrată, profesorii sunt de invidiat: pe niciun stat de plată nu poate fi trecută enorma satisfacție pe care o au, atunci când poartă cu ei Lumina spre mințile copiilor !

Profesorii buni, adevărați, dotați pentru asta, profesorii care s-au născut cu talentul comunicării , dătătorii de revelații, ei sunt cei mai fericiți ! Pentru că, oricât de grea ar fi munca lor, oricât ar fi de puțină recompensa, inima lor mare bate un alt ritm, ritmul iubirii. Ei nu sunt doar profesioniști, ei nu sunt doar specialiști, doar mâna care pune nota, doar omul care vine la muncă, ei sunt cu totul altceva: sunt mintea DESCHISĂ spre toate întrebările, sunt INIMA bucuroasă de toate răspunsurile, chiar și de cele greșite, sunt SUFLETUL pus înaintea celorlalți, copii, părinți, colegi, suflet din care răsar tot felul de păsări cântătoare.

Un profesor bun, dispus la toate sacrificiile, e tot mai rar în lumea grăbită și deseori indiferentă în care (încă) mai trăim cu toții.

Un profesor regretat e un profesor bun. Cristian Markiewicz a fost un profesor bun. Veșnic surâzător, cu o glumă pentru fiecare, cu o inteligență ascuțită, cu har și cu iubire de copii. Am învățat de la el să nu luăm lucrurile grave în serios, să vedem și partea cealaltă a Poveștii, partea pozitivă, să TRĂIM, MAXIM, cât mai putem, indiferent ce! Cum să trăiesc, îmi spunea, dacă nu sunt fericit? De ce să mă păzesc încontinuu? De ce să trăiesc cu frustrări? Cât am de trăit, vreau să fiu fericit, liniștit, vreau să mă bucur de ce fac, de ai mei! Carpe diem!

Deseori se supăra pe noi, foștii lui elevi, apoi colegii lui de cancelarie: voi sunteți mai tineri, de ce nu luptați, de ce vă lăsați umiliți? A participat la toate mișcările noastre de protest, împotriva tăierii salariilor, pentru o viață demnă. Oriunde era ceva de făcut, el era întotdeauna cu noi! Cristian nu a stat pe margine niciodată, nu s-a lăsat umilit, așa ne-a învățat și pe noi și, dacă nu acesta e rolul pedagogic prin excelență, atunci care este?

Laurianul e tot mai sărac. Se schimbă generațiile. Mulți dintre profesorii lui de rezistență nu mai apucă pensia și asta e foarte trist: ard prea repede, se consumă prea repede. Când suferi pentru că-ți pasă, suferința devine obișnuință și roade, aduce boala.

Cu toate acestea, Laurianul va ști și va putea să continue, să strălucească! De acolo de Sus, Stele înlăcrimate și pline de iubire sclipesc pentru noi!

Drum cu Lumină, Marku! Vei rămâne, alături de ceilalți colegi ai noștri plecați prea devreme, un punct strălucitor pe harta inimii noastre!