După ce a pierdut la mustaţă un premiu de 100.000 de euro, Ştefan Florescu, botoşăneanul de 24 de ani care a impresionat milioane de români la emisiunea “Românii au talent”, a plecat în Praga, unde a ajuns să fie apreciat de cei mai buni jucători de fotbal din lume, scrie ziarul Libertatea.
Un puşti cu părul oxigenat din Botoşani a impresionat toată audienţa la prima ediţie a emisiunii “Românii au talent”, în 2011. Convinşi de talentul său, juraţii l-au trimis direct în finala concursului, însă acolo a fost învins.
Deloc resemnat, Ştefan a continuat să facă spectacole pe străzi, în speranţa că cineva îi va da o şansă să arate că poate mai mult. Pentru că situaţia financiară de-acasă nu i-a permis să facă acest hobby fără să şi producă ceva bani, puştiul a decis să plece din ţară şi să facă jonglerii cu mingea pe străzile din Praga, pe bani mulţi, ajungând să câştige şi aproape 10.000 de euro pe lună.
“Mi-am luat un apartament cu chirie, în centrul oraşului, şi mă descurc foarte bine. Câteodată câştig într-o zi suficient cât să‑mi plătesc chiria pentru o lună, circa 300 de euro. Nu mi-am propus să investesc banii în ceva anume. Vreau să-mi permit să-mi pot aduce părinţii aici sau să-i iau cu mine peste tot în lume la orice concurs la care voi participa”, ne-a mărturisit Ştefan.
«Racolat» şi de francezi
Aprecieri a primit şi din partea unor staturi internaţionale din lumea fotbalului, dar şi din lumea filmului.
“Au fost fotbalişti din Bundesliga care au venit să mă vadă cum fac jonglerii, inclusiv antrenorul de la Middlesbrough, Tony Mowbray. Mi-a zis, râzând, că are nevoie de jucători ca mine la echipă. Am primit însă oferte şi concrete după un spectacol. Un oficial francez mi-a spus că ţinem legătura pentru spectacole în Franţa, la anul, când va avea loc campionatul european de fotbal”, susţine tânărul. Talentul lui l-a impresionat şi pe Arnold Schwarzenegger, care s-a oprit să-l aplaude, recent, în piaţa din Praga. Starul se afla alături de familie, într-o excursie.
“Lumea l-a observat când se uita la mine şi au sărit pentru autografe. A preferat să-şi continue drumul. Îmi pare rău că nu i-am strâns mâna”, povesteşte Ştefan. Acum, el se pregăteşte să-şi ia revanşa şi vrea să se înscrie din nou la concursul care l-a făcut celebru. Nu singur, ci alături de un campion albanez la astfel de acrobaţii. “Mă întorc în România cu Fabian Duro şi sper să câştigăm de data asta!”, spune convins românul.
Sursa: Libertatea